19 noiembrie 2014

Pentru tine. I




Știi chestia cu telepatia?
Crezi în ea?
Eu știu că noi vorbim și în vise. Tu ești acolo, eu sunt dincolo...dar undeva la mijlocul subconștientului tot ne întâlnim. Mă ții de mână și ești cu mine, mai mult prezent decât real...mai mult sincer decât duplicitar...mai aproape decât ești de fapt.
Cineva mi-a spus că poate vraja aceasta veche de ani ne va lega. Emoția fragilă ca o petală proaspătă de magnolie îmi atinge sufletul în fiecare clipă de amintire. Ești cu mine mereu, te port în gând.
Am încercat să-ți cuprind în îmbrățișarea vie toate gândurile și să mă împrietenesc cu spiritul tău. Nici măcar acum nu știu dacă am reușit căci firea ta cameleonică se joacă printre zile.
Am visat cu ochii deschiși o poveste complicată ... una fără final. Te-am vrut lângă mine din secunda în care m-am dezlipit de respirația ta, te-am vrut mereu al meu.
Cu cât lucrurile se schimbă, cu atât mă înverșunez mai tare să te păstrez în suflet. Atâtea încercări și momente care n-au reușit nici măcar o clipă să umbrească icoana ta.
Un templu de gânduri închinat ție.
Te-am vrut lângă mine și încă te mai vreau!




Katy Perry - Unconditionally