Nu sunt în culmea fericirii..recunosc cu mare tristeţe. Multe sunt cum nu credeam că vor fi, toatea planurile stabilite cu puţin timp în urmă au devenit acum amintirea a ceea ce nici măcar nu s-a întâmplat. Curios cum pot să tânjesc după experienţe fictive, pentru că totul mi s-a derulat perfect în minte de-o groază de ori iar acum ..am rămas cu idealul meu.
Sunt singură acum în caruselul vieţii mele şi mi-e teamă că nu-i nimeni lângă mine să-i strâng mână când cobor din înalţimea imaginaţiei în subsolul realităţii... Ca toţi ceilalţi sunt blocată în mecanismul firesc al urcuşului miraculos şi al coborâşului dezamăgitor, conştientă că după ploaie vine soare, îmi aştept cuminte rândul la frântura de bucurie.
Roata se întoarce!
Roata se întoarce!
